O variantă a limbii este o expresie sau un termen al cărui pronunțare este foarte complicată (și, prin urmare, "blochează" limba aceluia care încearcă să o exprime). De obicei, folosit ca joc sau ca un exercițiu pentru a obține o expresie sau un mod de a vorbi clar.

În consecință, țesătura limbii trebuie să fie un text care, atunci când este pronunțat cu voce tare, este dificil de articulat. Dificultatea lui constă în prezența rimelor și alliterațiilor din utilizarea fonemelor care sunt foarte asemănătoare.

Toate limbile își au propria limbă, care sunt, de obicei, parte din literatura de specialitate a oamenilor și poveștile orale. În multe cazuri, ele sunt transmise generațional, deoarece publicul lor principal este copii.

Numeroasele perturbări ale limbii diferă de la o țară la alta. De exemplu: "Pablito a cuiat un cui. Ce clavito a ucis Pablito? " De asemenea, se poate găsi că " Pablito a cuiat un cui în capul chel al unui calvito. În fața cheală a unui calvit, un mic unghie Pablito " .

Gesturile de limbă includ de obicei cuvinte inexistente care, în orice caz, pot fi înțelese în cadrul textului în cauză. Un celebru scriitor de limbă vorbește despre un cer "cărămizit" și care trebuie "desfăcut".

Provocarea atunci când vine vorba de pronunțarea unui limbaj este să o faci fără defecte, cu o dictatură clară și rapidă. La o viteză mai mare, o mai mare dificultate în exprimarea cuvintelor și rimelor din gura limbii.

Ghicitori, ghicitori, proverbe și glume au apărut adesea alături de scriitorii limbii în literatura orală a copiilor. Prezența sa în cărți, totuși, este mai puțin frecventă.

În discursul de zi cu zi, termenul este adesea folosit pentru a indica un concept foarte greu de înțeles, fie din cauza lipsei de cunoștințe tehnice, fie din cauza complexității subiectului în cauză. În același fel, se spune adesea că ceva pare "chinezesc", presupunând că limba estică prezintă o dificultate similară, chiar dacă nu aveți o idee precisă, nici măcar îndepărtată, despre caracteristicile ei. Pentru o persoană născută în China, cu siguranță ceva complicat poate fi comparabil cu limbajul castilian, ceea ce arată absurditatea expresiei.

Semnele limbii sunt adesea foarte utile pentru a îmbunătăți dicția și chiar pentru a rezolva anumite probleme de pronunție. Este foarte comun ca acestea să fie folosite, împreună cu alte tipuri de exerciții, în grupuri de teatru și în lecții de cânt, ca o preîncălzire. În muzica populară nu există, de obicei, multe provocări tehnice legate de fonetică, fiind de obicei cântate în limba maternă și cu o viteză similară celei folosite în vorbire și chiar mai mică.

Cu toate acestea, în compozițiile barocă sau clasică, care fac o utilizare intensă a ornamentelor și care necesită o trecere de la un capăt la altul în câteva secunde, respirația o singură dată, chiar pronunțarea unui cuvânt simplu poate deveni obiectul lunilor de formare . Acest lucru este complicat de dificultatea de a cânta în limbi străine și, în multe cazuri, foarte diferite unul de celălalt, ca în cazul contrastului dintre italian și german. Indiferent dacă este vorba de o vocală exclusivă a unei limbi sau de indicarea repetării rapide a unei silabe ca "pa" sau "la" în timp ce se joacă o melodie, limba și restul dispozitivului fonetic trebuie re-educate în mod constant pentru a dobândi noi competențe.

În spatele unui machiaj de soprană, pieptănat și purtând o rochie conform modului secolului al XVIII-lea, există o femeie care probabil a petrecut luni, uneori ani, studiind un rol care cere să cânte și să recită articulația corectă a sunetului, etapa, actul și, în multe cazuri, dansul. În procesul de pregătire, există o persoană cu îmbrăcăminte obișnuită care își exercită mușchii faciali și corzile sale recurgând la gesturi care cu siguranță nu s-ar fi făcut în public și limba twisters, printre alte metode de util ca stânjenitoare.