Fiecare stat are trei puteri de bază: puterea executivă, puterea legislativă și puterea judecătorească . Prin aceste facultăți, care sunt exercitate prin diverse instituții, statul poate să dezvolte, să modifice și să aplice legi, pe lângă executarea politicilor publice.

Conform teoriei clasice a lui Charles Louis de Secondat, gânditor politic cunoscut sub numele de Montesquieu și autor al uneia dintre cele mai influente moșteniri ale Iluminismului, datorită împărțirii puterilor, cetățenilor le este garantată libertatea. Din păcate, acest lucru nu se întâmplă întotdeauna.

Funcționarea Puterii Judiciare este permanentă; Organele sale sunt stabile și au funcții care nu pot fi delegate. Este important să se sublinieze că puterea judecătorească nu are puterea de a acționa din oficiu (atunci când o procedură judiciară începe fără ca partea interesată să fi acționat), dar trebuie să o facă la cererea unei părți (atunci când partea interesată solicită acțiunea acesteia) și nu poate judeca cu privire la conținutul legii, ci în conformitate cu aceasta.

Un concept foarte legat de sistemul judiciar este cel al jurisprudenței, deoarece reprezintă grupul deciziilor luate de instanțele judecătorești cu privire la o chestiune specifică. Prin analiza jurisprudenței este posibilă cunoașterea interpretării pe care judecătorii o acordă fiecărui caz, ceea ce îl face un element fundamental al principiului unificator.

Principiul unificator al jurisprudenței se referă la căutarea coerenței între interpretările judecătorilor asupra aceluiași subiect, iar Curtea Supremă de Justiție este organul care o aplică. Jurisprudența, prin urmare, este o doctrină care necesită cunoașterea trecutului pentru a decide cum să acționăm în prezent: prin studierea propozițiilor anterioare este posibil să se determine cea mai bună modalitate de a aplica legile.

Cel mai înalt reprezentant al Puterii Judiciare este Curtea Supremă de Justiție, iar funcția sa principală este de a controla legalitatea și constituționalitatea actelor desfășurate de puterea publică, bazându-și exercitarea asupra legilor și a Constituției. Are autonomie funcțională, administrativă și financiară și este alcătuită din camere diferite, printre care se numără penale, constituționale, electorale și sociale. Camerele menționate, la rândul lor, constau din magistrați.